- Rețete românești
- 1 likes
- 2978 views
- 0 comments
Ingrediente
1kg de faina
15g de drojdie uscata
350ml lapte caldut
250g zahar
zahărul vanilat cu aromă de vanilie
4 oua
150ml ulei
3 plicuri zahar vanilat
10 g sare
Pentru umplutură
150g nuca
100g zahar
50g cacao
Preparare
Pentru aluat
Punem pe foc laptele, astfel încât să fie călduț.
Într-un bol amestecăm drojdia cu un vârf de linguriță de sare, puțin zahăr, lapte călduț și două, trei linguri de făină. Aceasta este maiaua care trebuie lăsată la dospit cât pregătim celelalte ingrediente.
Separăm gălbenușul de albuș. Albașul trebuie dat prin mixer până ce are structura unei spume de frișcă. Gălbenușului i se adăugă un vârf de sare și se amestecă.
Într-un alt bol puntem restul de făină. Facem o găură în mijloc unde adăugăm gălbenușurile, maiaua (aceasta trebuie să înceapă să fermenteze atunci când este adăugată), laptele, albușurile, zahărul și esențele. Începem să frământăm coca, iar pe parcurs adăugăm încet, încet uleiul, atfel încât cozonacul să nu se lipsească de bol și de mâini.
Atunci când aluatul este gata îl învelim cu un prosop curat și lăsăm la dospit aproximativ o oră.
În acest timp pregătim crema: într-un bol punem cacao proaspătă, miezul de nucă dat prin mașina de tocat, zahăr, zahărul vanilat cu aromă de vanilie, esențele de rom, vanilie, portocală și/sau lămâie, după gust. Le amestecăm cu o lingură, două de ulei sau lapte până ce devine o cremă.
Odată crecut, aluatul de cozonac se îndinde pe masă. Se subțiază până ajungem la o grosime de un centimentu (un deget). Se întinde crema și apoi se rulează. (Mărimea cozonacului vostru depinde de mărimea tăvii pe care o aveți.) Tava este tapetată cu ulei sau unt și făină. Atenție! Trebuie lăsat spațiu în tavă, căci, odată introdus la cuptor, cozonacul va crește.

Pentru un cozonac pufos rumenit frumos, puteți unge coca înainte de a-l pune la cuptor cu ou.

Se lasă la cuptor, (inițial la foc mic – 160-170 de grade până ce începe să crească), iar apoi se mărește temperatura până la 180-190 de grade. Atunci când este rumenit, pentru a verifica dacă este gata, cozonacul se încearcă cu o scobitoare sau cu un băț de frigăruie.
Pentru un aspect de sărbătoare, odată scos de la cupor, puteți presăra pe cozonac zahăr vanilat sau zahăr pudră cu aromă de vanilie.

Poftă bună și sărbători fericite!
P. S. Dacă vreți să simplificați rețeta mamei, vă așteptăm cu o comandă pe site-ul nostru unde găsiți cozonaci Boromir, „aproape” ca la mama acasă.
Comments (0)